Ianis Zicu, dat afară de la Petrolul după doar șase luni

Ianis Zicu, dat afară de la Petrolul după doar șase luni
  • Publicat:
  • Actualizat:

După șase luni în care nici măcar Răzvan Lucescu n-a reușit să mai resusciteze forma fotbalistului, Ianis Zicu (30 de ani) a plecat oficial vineri de la Petrolul. Ploieștenii au anunțat oficial pe site-ul clubului că angajamentul fotbalistului s-a încheiat cu acordul ambelor părți. Este formula elegantă prin care „găzarii” l-au dat afară pe jucătorul favorit al antrenorului Lucescu junior. În urmă cu câteva zile, divorțul devenise evident după ce fotbalistul n-a fost prezent la vizita medicală a echipei.

„Începând de astăzi, în mod oficial, Ianis Zicu nu mai este jucătorul Petrolului, cele două părți convenind încetarea colaborării. Transferat în luna ianuarie a acestui an, când și-a dorit să revină în România după experiențele avute la Pohang Steelers și Gangwon, în Coreea de Sud, Ianis Zicu se desparte de FC Petrolul după doar 6 luni”, se arată pe site-ul grupării prahovene.

Nu mai departe de miercuri, Răzvan Lucescu încă mai spera că Zicu va rămâne la Petrolul. „Nu se știe dacă Zicu va merge cu noi, sunt unele discuții, renegocieri, între el și conducere, și este posibil să ne despărțim. Dacă pleacă și Zicu mai vreau un jucător de profil ofensiv, vreau neapărat dubluri de valoare pe toate posturile”, spunea fostul selecționer, care pe vremea când antrena Rapid reușise să-l transforme pe Zicu într-unul dintre cei mai buni fotbaliști ai Ligii 1.

Ianis Zicu a fost achiziționat de Petrolul în ianuarie, atunci când a semnat un contract valabil pe un an și jumătate. După doar șase luni, înțelegerea a fost încheiată cu acordul părților. Pe site-ul grupării prahovene, comunicatul se încheie cu urarea „FC Petrolul îi dorește mult succes în continuare”, iar textul e însoțit de o poză cu Zicu luându-se cu mâinile de cap.
Dinamo, Rapid, Poli Timișoara, Farul Constanța și Petrolul sunt echipele din Liga 1 la care a jucat Zicu. În afara granițelor, Zicu a jucat la Inter Milano, Parma, ȚSKA Sofia, Pohang Steelers și FC Gangwon.

10 meciuri a jucat Zicu pentru Petrolul, fără a marca vreun gol

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×